Saturday 1 May 2010

Eu cand vreau sa fluier... suflu si-n iaurt

Mbuun.... Am tot auzit de filmul asta... "Eu cand vreau sa fluier, fluier" si ieri... am hotarat sa ies de sub piatra sub care am trait pana acum si sa merg sa il vad. Pentru a sprijini si eu putinul film romanesc care mai exista, am decis sa merg sa il vad la cinematograf. Am platit bilet si tot (foarte mandru de mine!). Am mai luat si cativa prieteni cu mine.. Nu de alta, dar asa ne mai putem da si noi rotunzi ca avem preocupari intr-o oarecare masura culturale.
Ca sa completez escapada culturala, voi face ce face omul modern cand vrea sa se dea cult pana la capat... voi scrie un entry pe blog. Frumoase lucruri blogurile... iti dau posibilitatea sa spui publicului larg ce gandesti, chiar daca unele lucruri nu prea merita gandite, ca sa nu mai spun spuse altora. Iti dau iluzia ca parerea ta conteaza si ca merita sa fie comentata de altii. Nu e intotdeauna cazul, dar asta e parte din distractie.
Inainte sa scriu asta, am mai google-it cate ceva despre film si despre piesa de teatru din care a fost inspirat scenariul si am gasit destul de multe pareri bine articulate, cum ar fi asta. Mai sunt o gramada de astfel de parareri pe internetul lung si lat. Am mai auzit si ca e amatoriceasca productia si bu-huuu, ca lipseste coloana sonora si lumina artificiala, lucruri care ii rapesc din stralucire filmului. Cred ca, daca as mai citi cateva postari, as gasi pe cineva care sa se planga ca nu are nici efecte speciale, ca niciunul dintre personaje nu este impuscat si ca niciuna dintre masini nu se transforma in robot.
Vreau sa mentionez, inainte de a-mi spune parerea ca nu sunt un expert cand vine vorba de cinematografie (si, intre noi fie vorba, nici cand vine vorba de orice altceva), insa sunt un consumator de film si am dreptul sa imi spun parerea. Mai mult, am dreptul constitutional sa ma iau la harta cu oricine. (nu e formulat asa in Constitutie, dar e garantat)

"Eu cand vreau sa fluier, fluier" este unul dintre cele mai bune filme (nu doar romanesti!) pe care le-am vazut de ceva vreme. A reusit sa ma tina lipit de scaun (nu unul foarte comod, as putea adauga) fara sa foloseasca esplozii sau efecte speciale sau softbox-uri sau Morgan Freemani. Mi-au placut momentele de tacere. Am inteles si eu in sfarsit ca personajele din filme se mai gandesc la ce vor face in continuare, ca isi infrunta demonii interiori din cand in cand. Mi-a placut ca nu am reusit sa prevad ce urma sa se intample. Mi-a placut ca nu eram foarte sigur de finalul filmului. Mi-a luat cateva secunde sa imi dau seama ca filmul s-a terminat acolo pentru ca de acolo era clar ce avea sa se intample. Nu mai avea cu ce sa surprinda. Ce rost are sa faci un film in care poti sa prevezi ce se va intampla in continuare, un film a carui actiune poate fi inteleasa direct din trailer? Asa ceva se intampla in Avatar... E o poveste care s-a repetat de nu stiu cate ori pe parcursul istoriei umane si care acum pur si simplu e repovestita in varianta cu oameni albastrii. Ceea ce iar nu e nimic nou pentru ca imi aduc aminte de un episod din South Park in care unul dintre personaje trece cu un buldozer peste satul strunfilor. Cred ca asta ar fi cea mai buna descriere pentru Avatar. Un sat de oameni albastrii e distrus pentru resursele care se gasesc in zona lor. A se adauga efecte speciale.
Apoi, cred ca folosirea luminii naturale a fost o decizie foarte buna. A facut totul sa para mult mai plauzibil. Adica serios... cate evenimente din viata de zi cu zi se petrec la lumina perfect echilibrata a softboxurilor cu lumina continua folosite in studiourile de stiri? Si nu e singurul film in care se intampla asa. Nici in The Hurt Locker nu se foloseste prea multa lumina si sunt destule secvente "shaky", filmate fara trepied (si chiar nu cred ca ar indrazni cineva sa numeasca The Hurt Locker un film prost). Montajul e "amatoricesc" nu pentru ca nu au avut buget suficient sa cumpere doua trepiede si un softbox, ci pentru ca acest montaj te face sa te apropii mai mult de actiune, sa simti mai acut tensiunea.
Aaa... si citeam pe un blog ca romanii sunt numiti tigani de catre francezi si nemti tocmai pentru ca in filmele romanesti apar multi actori de etnie rroma care interpreteaza personaje care fac numai tampenii. Sincer, eu nu prea vad cum ar putea fi facut un film despre un penitenciar de pe langa Dunare in care sunt inchisi doar intelectuali si aristocrati. Aia era Bastilia.
Una peste alta, filmul e bun, insa nu e pentru oricine. Poate fi considerat plictisitor de catre spectatorul care se asteapta la efecte speciale si la esplozii si oameni albastrii, dar pentru cineva care apreciaza ironia fina si povestile la care nu le poti ghici urmatorul capitol, ar putea fi cel mai bun lucru pe care l-a vazut de luni de zile.

Filmul ruleaza la Cinema Dacia de sambata. Nu stiu pana cand, dar sunt sigur ca cei care vor sa il vada au la dispozitie vreo doua saptamani. Cred ca Cinema Dacia e perfect pentru filmul asta. E vechi, construit pe vremea lui nea' Nicu', numai bun pentru un film cu productie (intentionat) "amatoriceasca".

E de notat faptul ca in film se injura de cateva ori, asa ca nu e, cu siguranta, un film pentru copii sau pentru cei sensibili.


R

2 comments:

  1. m-ai facut curios cu privire la fluieru asta... tot ma gandesc ce are fluieratu cu penitenciaru... sa fie vorba de plictiseala? pana nu o sa-l vad nu imi dau seama..

    ReplyDelete
  2. mi-a placut mult remarca facuta la adresa romilor!ce sa-i faci astia suntem si din pacate pe cei mai buni pe care-i avem i-au luat deja americanii, nemtii, etc dar si acestora le e rusine sa recunoasca ca sunt romani de ce ?tocmai pentru a nu fi identificati cu ceea ce nu sunt sau de bucurie ca se pot pretinde ca sunt altcineva sau"CINEVA"
    alina

    ReplyDelete